Equinox

Constantin Stratan, fondatorul gospodăriei vinicole "Crama Domnească", produce vinurile renumite cu marca comercială "Equinox". Idea de a fonda propria vinăria a survenit în timpul muncii sale în calitate de tehnolog la una dintre fabricile mari de vinuri.

Drept început, în anul 2002 au fost procurate 2 hectare de pământ lângă satul Olăneşti, regiunea Purcari. În prezent, suprafaţa podgoriilor s-a întins constituind 5 hectare, pe care se cultivă 8 soiuri de struguri roşii şi 3 soiuri de struguri albi. Pe lângă aceasta, vinificatorul a depus multe eforturi pentru a cultiva soiul autohton Rară Neagră, ţinând cont de interesul sporit faţă de soiurile de struguri locale. Constantin Stratan vizează să implementeze principul de vinificare organică, considerând că acesta are perspective de viitor. Astfel, în Moldova a apărut unicul vin biodinamic "Trei Crai". Viță-de-vie nu creşte pe pământ gol, ci printre ierburi specifice, în deplina armonie cu natura. Datorită faptului acesta, în anul 2013, podgoria a obţinut certificarea organică.

Vinul se maturează în butoaie de stejar din Franţa, SUA, Rusia şi Carpaţi. Persoanele pasionate de vin au manifestat un interes deosebit faţă de vinurile din seria "5 Elemente", care au obţinut multe premii la concursuri internaţionale. În prezent, gospodăria vinicolă exportă vinuri în toate ţările din Europa şi Asia, acestea fiind deosebit de populare în Japonia.        

Sortimentul vinurilor "Equinox" este prezentat la enoteca Invino la preţuri atractive:

  • 2014 Equinox "5 Elemente" Alb
  • 2015 Equinox "5 Elemente" Alb
  • 2017 Equinox "5 Elemente" Alb
  • 2017  "Trei Crai" Rose
  • 2019 Equinox "5 Elemente" Orange
  • 2017 Equinox Shiraz
  • 2014 Equinox "5 Elemente" Roșu
  • 2015 Equinox "5 Elemente" Roșu
  • 2017 Equinox "5 Elemente" Roșu
  • 2015 Sintagma
  • 2017 Sintagma
  • 2013 "Trei Crai"
  • 2017 "Equinoctius"
Moldova,Chisinau, 121 Alba Iulia Str, ap.23
(+373) 69 500 505
купить вина Equinox в винотеке