Cricova

Beciurile Cricova sunt foste mine de calcar apărute în urma activităţii extractive din aceste locuri. Istoria "Combinatului de vinuri Cricova" începe din anul 1947, când renumitul vinificator al ţinutului, Petru Ungureanu, a efectuat primele experimente legate de depunerea spre maturare a vinului spumant clasic în hrubele de piatră din Cricova, în preajma oraşului Chişinău.

Deja în anul 1952 aici a fost fondat combinatul de vinuri. Iar în anul 1954, o parte din vinurile rare din colecţia lui Goering revenite URSS în calitate de reparaţii după al 2-lea Război Mondial, precum şi vinurile din toate regiunile vinicole ale lumii, au fost depuse la păstrare în colecţia renumită. În anul 1957 combinatul a iniţiat producerea vinurilor spumante după metoda clasică, în cantităţi industriale.

Începând cu anul 1970, pe baza combinatului are loc crearea asociaţiilor viticole şi vinicole, iar întreprinderea plantează propriile vii. În prezent, "Combinatul de vinuri Cricova" deţine propriile vii în regiunile vinicole Codru (centrul Moldovei) şi Valul lui Traian (sudul Moldovei).

Până-n anul 1980, capacitatea de producţie a combinatului s-a sporit considerabil, iar întreprinderea a intrat cu produsele sale pe piaţa mondială.  În anul 1986, "Combinatul de vinuri Cricova" a iniţiat producerea vinurilor spumante originale după metoda accelerată Charmat. Iar în anul 1998 a avut loc inaugurarea centrului de business şi turism "Cricova-Vin". Astăzi, orice persoană doritoare poate să se plimbe prin galeriile subterane extinse la peste 150 km, precum şi să însuşească procesul de producere şi maturare a vinurilor liniştite şi spumante.  

Vinurile Cricova sunt prezentate la enoteca Invino la cele mai bune preţuri:

  • 2018 Cricova Feteasca Regală
  • 2017 Cricova Feteasca Albă Limited
  • Cuvee Prestige Brut  
  • Cuvee Prestige Brut  3,0 l
  • Sauvage Rose Extra Brut
  • Blanc de Blancs Extra Brut
  • Blanc de Noir Extra Brut
  • 2017 Cricova Grand Vintage 2017
  • Cricova Feteasca Alba Extra Sec
  • Cricova Pinot Meunier Extra Sec
  • Cricova “Crisecco Brut” 
  • Cricova Elogiu Brut Natur
  • Cricova Ice Wine
Moldova or. Cricova, str. Petru Ungureanu, 1
(+373 22) 60 40 27
vinuri spumante Cricova